Dan Șucu, euforic după Rapid – CFR Cluj 3-1. „Cel mai frumos meci”. Imagini de la sărbătoarea din Giulești – GALERIE FOTO

de: Sorin Barbu
26 09. 2023

Rapid a câștigat cu 3-1 meciul de pe teren propriu cu CFR Cluj, echipa care a câștigat cinci din ultimele șase campionate. Albion Rrahmani a reușit a treia „dublă” și atacantul din Kosovo are șase goluri în patru partide.

Rapid – CFR Cluj 3-1, Albion Rrahmani a treia „dublă”

Rapid și CFR Cluj au oferit un meci spectaculos, cu patru goluri, în meciul care a închis etapa cu numărul 10 din SuperLiga României. Gazdele au marcat primul gol încă din minutul 5 când Albion Rrahmani a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor. după ce portarul Sava apărase lovitura de la 11 metri. După doar cinci minute, tabela s-a modificat din nou, iar Ciprian Deac a reușit să egaleze. CFR Cluj putea să preia conducerea, dar reușita lui Juricic a fost anulată de VAR pentru o poziţie de offside, după o fază controversată și deloc clară.

După pauză, Rapid a revenit în avantaj din minutul 51, atunci când Albion Rrahmani a reuşit „dubla”. Kosovarul pentru care Dan Șucu a plătit 600.000 de euro a ajuns deja la șase reușite în Superligă și este golgheter în campionat, la egalitate cu alți patru fotbaliști: Aurelian Chițu (FCU Craiova), Darius Olaru (FCSB), Daniel Paraschiv (Hermannstadt) și Marko Dugandzic (plecat de la Rapid la Al-Tai). În minutul 71, Claudiu Petrila a majorat diferenţa.

„Cel mai frumos meci din sezonul acesta. Nu m-am putut uita la penalty, decât la reluare”, a declarat Dan Șucu, acționarul principal al clubului Rapid.

Mario Camora și-a criticat colegii, după meciul din Giulești

Ciprian Deac a spus la finalul partidei că speră că este vorba de un accident. Mario Camora a fost mult mai dur și și-a criticat colegii în termeni duri.

„Noi n-am câștigat două mingi! Am pierdut aproape toate duelurile unu contra unu. E greu așa! Avem trei adversari în față și vrem să-i driblăm pe toți. E bine… E un semnal de alarmă, nu se poate repeta ce s-a întâmplat în seara aceasta. Mai sunt multe meciuri până la play-off și trebuie să fie un semnal de alarmă.

Eram încrezători că vom putea juca la fel și în repriza a doua, dar adevărul e că n-am început niciuna dintre părți bine. Am fost dominați total. Rapid e candidată la titlu. Trebuie să analizăm meciul împreună și să lucrăm la ce n-a fost bine astăzi”, a declarat Mario Camora.

După acest succes, Rapid a ajuns pe locul 3, cu 18 puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova şi la un singur punct în spatele celor de la CFR Cluj, care au un meci mai puţin disputat.

Pentru trupa din Giulești urmează meciul din deplasare cu FC Botoşani din Cupa României, iar apoi duelul din deplasare cu FC Hermannstadt, în campionat. De partea cealaltă, CFR Cluj se pregăteşte pentru duelul cu Alexandria din Cupa României, după care va primi vizita celor de la FC U Craiova 1948.